Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL), prima bancă de economisire – creditare din sistemul bancar românesc, a fost înfiinţată în iunie 2004 şi funcţionează potrivit O.U.G. 99/2006 - Bănci de economisire şi creditare în domeniul Locativ (Titlul II). Potrivit actului constitutiv, acţionarii RBL sunt Raiffeisen Bank România, Schwäbisch Hall Germania, care deţin fiecare câte 33,324 % din acţiuni, şi Raiffeisen Bausparkasse Austria care deţine alte 33,35% din participaţii. Capitalul social iniţial a fost de 15 milioane Euro, ajungând în prezent la valoarea de 25 milioane Euro, echivalentul în RON.
Adresă internet: www.rbl.ro
Raiffeisen Bank aduce în Romania tradiţia bancară de peste 130 de ani a grupului austriac Raiffeisen, bazată pe accesibilitate, eficienţă şi încredere. Raiffeisen Zentralbank Österreich AG (RZB) Viena este instituţia centrală a Grupului Bancar Raiffeisen din Austria, cel mai puternic grup bancar din ţară. RZB este cea mai mare bancă corporatistă şi de investiţii din Austria.
Raiffeisen Bank Romania este o banca universală, oferind o gamă completa de produse şi servicii de cea mai bună calitate persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor medii şi mari prin multiple canale de distribuţie: unitaţi bancare (peste 550 in întreaga ţară), reţele de ATM(peste 1000) si EPOS, phone-banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (myBanking) şi internet banking (Raiffeisen Online). Banca are peste 2 milioane de clienţi de retail (dintre care peste 130.000 IMM-uri) şi peste 5000 de clienţi companii mari şi medii.
Adresa internet: www.raiffeisen.ro